marți, 16 octombrie 2012



 VACANTA IN TOSCANA

PISA, LUCCA, VIAREGGIO

Impresii din calatorie
Toscana este una dintre cele mai frumoase zone ale Europei. Iar farmecul ei este dat, pe lângă peisajele rupte parcă din tablouri impresioniste, și de arhitectura orășelelor medievale. Sunt fascinante străduțele înguste, pietruite, cu obloane verzi, pereți de culoarea muștarului, acoperișuri cu țigle și, mai ales, porțile din lemn masiv, cu fier forjat și decorațiuni cu detalii unice.


 In partea de nord-est a regiunii italiene  am vizitat litoralul (Viareggio și alte stațiuni din jur), Pisa și bijuteria acestei părți de lume, orășelul medieval Lucca. Toate localitățile sunt destul de apropiate între ele, legate de autostradă  sau cu trenul ,care circula foarte bine și merită vizitate!

Pisa

Orașul – un port vestit al Mediteranei încă din vremea romanilor – a cunoscut o amplă dezvoltare în Evul Mediu. Perioadă din care datează și bijuteriile sale arhitectonice, păstrate până astăzi. Stilul “pisan” este consacrat în arhitectură și sculptură și la dezvoltarea acestuia a avut o mare contribuție Giovanni Pisano, care a adus elemente noi în sculptura toscană. Elemente ce pot fi văzute în cadrul monumentelor din complexul Campo dei Miracoli – unde se află și celebrul Turn din Pisa.
Campo dei Miracoli este centrul monumental al orașului Pisa. Reunește Baptisteriul (Battistero), Catedrala, Muzeul Domului, Turnul Înclinat (Clopotnița sau Campanile), Camposanto și Museo delle Sinopie (o colecție de desene). În apropierea vastului Campo dei Miracoli se mai află bisericile Santa Maria della Spina și San Paolo a Ripa d’Arno.

Turnul din Pisa, celebru în toată lumea a devenit simbolul orașului. Înclinarea Turnului, se știe, e cauzată de calitatea solului, iar autoritățile italiene caută mereu soluții și resurse ca să consolideze fundația monumentului înalt de 56 de metri.

Vizitarea Turnului din Pisa cere mult timp și răbdare. Biletele (destul de scumpe) includ mai multe clădiri ale complexului, iar cozile la intrări sunt foarte mari la orice oră. Turnul se vizitează în grupuri, la anumite intervale orare, așa că e bine să te înarmezi cu multă răbdare dacă vrei să ajungi până sus!

Lucca

Cred că este unul dintre cele mai frumoase locuri din lume și, pentru mine, orașul toscan preferat!  Mi-a plăcut mult ! Lucca are un șarm și o autenticitate pe care nu le-am găsit în niciun alt loc din Toscana.
Cetatea medievală a rivalizat, de-a lungul istoriei, din punct de vedere comercial și administrativ, cu Florența și Pisa. Astăzi, orașul Lucca are aproape 80.000 de locuitori și atrage anual sute de mii de turiști.
 
Lucca este dispus concentric, în jurul Pieței del Mercato (foto mare sus), circulară, mică, atât de boemă, mărginită de magazine de suveniruri, cafenele și restaurante. E foarte ușor să te pierzi pe străduțele sale. Orășelul e împrejumuit de niște ziduri groase din cărămidă și majoritatea străduțelor sunt pietonale. Ai grijă, ține bine minte pe unde ai intrat (numele porții este vizibil) și unde ai parcat (dacă e cazul) pentru că te poți rătăci foarte ușor în acest loc!








 Biserica San Michele

În Lucca ai de vizitat Domul, Pinacoteca Națională, biserica San Michele in Foto, Catedrala San Martino și Basilica San Frediano, printre altele. Tot în Lucca se află și Casa Puccini (foto jos)  – casa natală a compozitorului italian Giacomo Puccini, iar vara aici se organizează un festival de muzică,  unde concertează artiști celebri.


Viareggio și împrejurimile

Viareggio este locul în care am petrecut o săptămână la plajă, un sejur pe malul mării Tireniene. Este o stațiune destul de frecventată de familiile italiene, foarte aglomerată în weekend, cu o plajă lungă, largă, dar în care se face turism de masă. Cu alte cuvinte, 99% din plajă este privată, cu condiții bune, dar cu șezlong lângă șezlong și prețuri destul de mari. O zi de plajă, cu 2 șezlonguri și o umbrelă costă între 15-20 de euro, în funcție de hotelul la care stai și zonă.



Am ales Viareggio pentru că este o stațiune mare, cu o promenadă lungă , plină de parcuri, magazine, restaurante, cafenele, gelaterii și hoteluri cu o arhitectură tipic toscană. Mâncarea este delicioasă, oriunde intri mănânci o pizza adevărată, salate uriașe și preparate foarte gustoase din fructe de mare.Localnicii sunt ospitalieri . Este, însă, un loc mai potrivit pentru familii, care nu are o viață de noapte palpitantă.

 Vedere de pe faleza Portului din Viareggio


 Portul din Viareggio




































Puțin mai la nord de Viareggio sunt și alte stațiuni estivale, cele mai cunoscute fiind Lido di Camaiore, Marina di Pietrasanta și Forte de Marmi – o stațiune plină de vile luxoase și cu plaje liniștite, frecventată de lumea mondenă a Italiei, care deține case de vacanță în zonă.